Copiii RAVE și mutația din 2027: ce se schimbă în perspectiva Human Design
Ce sunt copiii RAVE și ce înseamnă, de fapt, mutația din 2027? Această temă nu descrie transformarea instantanee a întregii umanități, ci apariția unei forme noi, care va coexista cu omul actual.
Urmărește un fragment din prima întâlnire a cursului Cartografie RAVE.
Nu toți copiii născuți după 2027 vor fi copii RAVE
Anul 2027 ocupă un loc important în Human Design, marcând și trecerea la o nouă epocă. El nu indică momentul în care întreaga umanitate se va transforma brusc și nici nu înseamnă că toți copiii născuți după această dată vor fi copii RAVE.
Potrivit Human Design, cei mai mulți oameni care se vor naște după 2027 vor continua să aibă aceeași arhitectură cu nouă centri pe care o avem și noi. Copiii RAVE vor reprezenta apariția unei forme noi, cu o funcționare diferită. Pentru o perioadă, cele două forme vor coexista.
Putem privi această posibilă coexistență prin analogie cu alte mari tranziții ale evoluției umane, în care forme diferite au existat simultan. Nu știm încă în ce mod se va manifesta această conviețuire, dar știm că nu putem interpreta noua formă exclusiv prin mecanismele omului actual.
Copiii RAVE nu vor înlocui instantaneu umanitatea actuală. Cele două forme vor coexista.
Un nou centru de conștientizare
Diferența esențială este asociată Plexului Solar.
În forma umană actuală, Plexul Solar este simultan motor și centru cu un potențial de conștientizare. Tocmai funcția sa de motor nu îi permite ca potențialul de conștientizare să se manifeste complet.
În cazul copiilor RAVE, Plexul Solar va deveni cu adevărat un centru de conștientizare. Human Design asociază acest proces cu apariția unei conștiințe noi: conștiința spiritului sau conștiința binară, legată de experiența celuilalt și de percepția emoțională a prezenței sale.
Această mutație nu se produce însă în noi. Plexul Solar nu va deveni retroactiv un centru complet de conștientizare pentru oamenii cu nouă centri care trăiesc acum. Pentru noi, el rămâne un potențial emergent.
De ce ne privește această schimbare?
Chiar dacă nu ne transformăm în ființe RAVE, trăim perioada în care focusul evoluționar se modifică. Lumea care urmează va fi construită din ce în ce mai mult în jurul unor forme și al unor procese diferite de cele pe care le cunoaștem.
Societatea actuală, educația și mecanismele sale de organizare sunt încă puternic strategice. Copiii RAVE sunt descriși în Human Design ca având o orientare complet receptivă. A încerca să-i înțelegem sau să-i educăm prin aceleași mecanisme pe care le folosim astăzi ar însemna să proiectăm asupra lor o arhitectură care nu le aparține și care este, de fapt, nepotrivită și pentru cei mai mulți dintre noi: 15 dintre cele 16 familii de Variabile nu sunt complet strategice.
Pentru noi, miza acestei perioade rămâne propriul experiment cu Strategia și Autoritatea . Nu avem nevoie să controlăm viitorul sau să încercăm să anticipăm mental fiecare schimbare. Avem nevoie să ne orientăm corect în prezent și să înțelegem forma pe care o avem.
Cartografia RAVE începe tocmai cu această perspectivă amplă asupra mutației, a omului cu nouă centri și a evoluției cogniției. Abia apoi putem pătrunde în arhitectura circuitelor și a canalelor și putem înțelege cum este organizată forța de viață în forma umană actuală.
Aprofundează arhitectura formei umane
Cartografia RAVE este nivelul al doilea al formării de fundație Human Design și explorează în profunzime centrii, canalele și circuitele, Autoritatea, Definiția și Profilele.
Continuă explorarea
Alege resursa potrivită pentru etapa în care te afli acum.
Primește articolele și noutățile Human Design
Te anunț când public un material nou și când programez cursuri, întâlniri Q&A sau alte resurse.


