I 

Sunt momente în care gândurile îmi curg uşor in engleză, în timp ce mintea pare să fie blocată în limba mea maternă. Mă întreb adesea oare de ce se întâmplă asta. Poate că o limbă străină rădăcinilor mele îmi oferă distanța necesară pentru a confrunta adevăruri dureroase? Poate. Engleza pare să fie uneori sanctuarul în care pot înţelege ce se întâmplă, ca și cum sentimentele mele ar fi şi ele resimțite câteodată în engleză. Poate că este o amintire a unor vremuri demult trecute pe care această limbă bogată mă ajută să o accesez? Este de fapt lipsit de importanță, este din nou doar mintea….

Astăzi, mă regăsesc din nou transpunându-mi lumea interioară în engleză. Recent, energia mea a răspuns din nou la a privi tranzitele și am fost marcată de o sincronicitate profundă. Intensitatea ei m-a mișcat profund. A fost atât de dureros încât am încercat de mai multe ori să scriu despre asta și am fost nevoită să mă opresc după câteva cuvinte și să ies la o plimbare lungă, privind munții ca și cum ar fi singurii suficient de mari pentru a face față durerii.

Am terminat tocmai de înregistrat un video despre tranzit (mai jos). Cu toate acestea, ceea ce se află în mine rămâne nespus.

Venim pe lume și ne găsim sprijinul în locurile apartenenței noastre. Aceasta începe adesea cu familia sau comunitatea în care ne naştem. Această apartenență, prima pe care o putem observa cu ușurință, deși esențială, nu reprezintă întregul adevăr. Marea parte a ceea ce defineşte apartenenţa noastră rămâne ascuns. Suntem adesea orbi faţă de ceea ce ne construieşte apartenenţa la ceva mai mare, la umanitatea noastră.

Tribul nostru ne oferă sprijin condiționat de loialitatea pe care o cere în schimb de la noi. Astfel, protejarea tribului, asigurarea continuității acestuia, este o problemă esenţială de a ne asigura securitate proprie în această lume. Ceea ce este considerat valoros de această poartă 32 (în care Soarele şi-a început mişcarea sâmbătă) este menținut și apărat nu doar de “unul”, ci de “toți” (toți cei care împărtășesc aceeași apartenență comună), ceea ce face extrem de dificilă schimbarea, adaptarea şi extrem de puternică rigiditatea.

Cu toate acestea, această loialitate poate să ducă neintenționat la o conservatorism nesănătos, făcând dificilă acceptarea schimbării sau îmbrățișarea noului; un conservatorism care poate pierde cu ușurință vederea de ansamblu. Teama că tribul nostru va eșua dacă nu facem ceva în acest sens poate duce la decizii grăbite, și nu există nimic mai ușor pentru Poarta 32 (Continuitate) decât să se întoarcă către Poarta Finalizării (Poarta 42, Creștere) și să spună:

„Mi-e teamă că vor amenința continuitatea noastră, așa că să terminăm odată ca să putem avea un nou început”.

Am început să scriu aceste rânduri având în minte conflictul israeliano-palestinian. Dar te rog, drag cititor, încearcă ssă te dai un pas în spate, la un pic de distanţă de loialităţile tale și aplică aceste gânduri la aproape orice conflict și oricăreia dintre părți.

Le vei găsi prezente în cuvintele tuturor și, dacă proveşti înapoi la evenimente, totul se reduce mereu la lipsa resurselor, care generează frică și împinge oamenii să îi excludă pe toți ceilalți ca mecanism de a face mai puternică coeziunea propriului trib, să nu mai vadă asemănările care îi unsec de celelalte triburi, ceea ce poate duce foarte uşor la sprijinirea ideologiile extremiste care amenință însăși esența vieții.

Continuitatea ar trebui să își găsească stabilitatea într-un proces sănătos de creștere care să ne lărgească orizontul şi astfel să ne maximizeze potenţialul.

Astfel ne putem apăra locul nostru, dar fără să ignorăm contextul mai larg. Să forțezi sfârșituri în speranța că vei depăși o amenințare, când S&A (Strategia şi Autoritatea) lipsesc, se poate dovedi a fi alegerea unui drum de instabilitate și pericol.

Acest lucru s-a tot întâmplat de-a lungul istoriei și anul acesta a devenit din ce in ce mai vizibil în lume începând cu august și până în ianuarie 2024, când nodurile au adus ca temă opoziția 32-42, iar în această săptămână Soarele şi Pamântul li s-au alăturat.

Poporul israelian este atât de aproape de inima mea, deoarece istoria familiei mele este împletită cu a lor. În cele mai dificile momente, sprijinul familiei mele s-a îndreptat către ei, dar și de acolo a primit sprijin când a contat cel mai mult, şi pentru acest lucru port în inimă o mare recunoștință.

În schimb ce simt acum este o senzație de dezrădăcinare în timp ce privesc tranzitul și ceea ce se întâmplă în jur. Mă doare să văd cum excluderea naşte și mai multă excludere. Şi această mişcare ne va închide mereu, şi ceea ce excludem în cele din urmă este viața însăși, cea mai mare forţă unficatoare.

Există întotdeauna consecințe atunci când te inchizi fata de viața și alegi excluderea. Nu pretind că știu calea către o rezolvare; sunt mult prea mică în fața tuturor acestora și în acest moment, simt durerea care vine odată cu retragerea și lărgirea perspectivei.

Uneori, să vezi similitudinea, să aduci umanitatea înapoi în imagine, poate părea prea mult de suportat…

Așa că mă voi opri aici şi  te las cu vorbele lui Gabor Maté:

„Nu suntem responsabili pentru lumea care ne-a creat mințile, dar putem asuma responsabilitatea pentru mintea cu care ne creăm lumea.”

Citeste Perspectiva săptămânii RAVE mai jos

Photo by Антон Дмитриев on Unsplash